„Fermele care aprovizionau fabrica de lapte Brădet împrăștie laptele pe câmp pentru că nu au unde să-l distribuie. Vacile nu așteaptă un ordin de la ministru dacă să dea sau nu lapte. Mai mult decât atât, primarul de la Brădet a venit și mi-a spus că oamenii sunt înspăimântați de faptul că cei care au produse tradiționale în zonă nu vor mai putea vinde de frica reclamei negative făcute fabricii Brădet” a declarat Dorin Mărășoiu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș.
Acesta a criticat din nou poziția ministrului Agriculturii, Achim Irimescu.
„A fost o reacție nesăbuită a ministrului Agriculturii. Noi doar constatăm prejudiciile aduse industriei laptelui din Argeș, care și așa șchioapătă. Noi, Consiliul Județean, pentru programul „Laptele și cornul” aducem laptele din Timișoara. (…) Este o problemă majoră și solicit rezolvarea urgentă a analizelor ca să știm: laptele are sau nu are o problemă, dacă fabrica poate continua să producă produsele respective. Oamenii așteaptă să se termine cu analizele, un punct de vedere de la instituțiile abilitate ale statului, este albă sau neagră. Sunt oameni muncitori, oameni care știu să producă și să își desfășoare activitatea. Nu solicită altceva decât un cadru legislativ care să le permită funcționarea în continuare”, a precizat Dorin Mărășoiu.
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a afirmat că dovada legăturii dintre brânza cu E.Coli de la „Lactate Brădet” și cazurile bebelușilor din Argeș îmbolnăviți nu există, Ministerul Sănătății având datoria să finalizeze ancheta, el apreciind însă că, prin indicarea producătorului, poate a salvat alte vieți.
Patronul firmei de prelucrare a laptelui Lactate Brădet din Argeș, Marius Badea, a declarat marți că închide producția și că nu mai crede în reabilitarea unității, deși este posibil ca „ministrul să se fi grăbit să arate” spre firmă. Marius Badea a spus, cu lacrimi în ochi, că nu crede că fabrica va mai putea să își continue activitatea, deși în mod oficial i s-a cerut doar sistarea activității în secția de brânzeturi.
Din ancheta epidemiologică a Direcției de Sănătate Publică Argeș a reieșit că unul din cei trei copii din Argeș, decedați la Spitalul Marie Curie, a consumat brânză proaspătă de vaci în cazul căreia ANSVSA a depistat bacteria Escherichia Coli.